De ce mâncarea de la piață este o țeapă?
De ce a cumpăra de la „țărani” este o păcăleală?
De ce consideri că dacă dai un ban, cumperi ceva frumos? – Daniele.
De ce a ajuns prazul caz de conspirație?
Orice am produce măreț cu creierul nostru, la bază suntem tot animale a căror nevoie primară este de a se hrăni. Dar cu ce?
În ultimii 8 ani mi-am făcut un scop din a căuta alimente cât mai naturale, așa cum se mai pot ele găsi în zilele noastre. Am căutat, am testat, am învățat, am înțeles. Textul ce urmează este o invitație spre a descoperi lucruri despre sănătatea ta, despre ceea ce mănânci și minciunile pe care le înghițim odată cu mâncarea. Este și o călătorie personală, la care m-aș bucura să mi te alături.
Acum câțiva ani locuiam într-unul dintre marile orașe ale țării, angajat la o multinațioală într-un post călduț de programator. La început nu-mi permiteam decât meniul ieftin și prost al unui lanț de supermarket-uri, dar încet încet am cumpărat mâncare din ce în ce mai scumpă.
Doar prețul era diferit, toate „restaurantele” își procurau oricum ingredientele de la același supermarket din zonă. Cu gândul că merit să mănânc din ce în ce mai sănătos, am ajuns să cheltui o sumă consistentă pe alimente (nu știam atunci că tot proastă era). Am înlocuit cumpărăturile săptămânale de la hypermarket-ul din capătul orașului cu piața alimentară din cartier, unde vedeam legume și fructe proaspete și de unde ieșeam mândru foc, dar păcălit.
În bula de la birou discutam despre cât de bine o duce nea’ Caisă de la Coțușca crescând găini și rațe și nu dă cu sapa (aka bate tastele) să-i facă și mai bogați pe bogații lumii. De cât de liniștită este viața la țară, și câte și mai câte zeci de ore adunate peste program promițându-ne că ne înaintăm demisiile și renunțăm la stilul de viață pe care îl aveam atunci.
În cele din urmă eu chiar mi-am dat demisia, dar fără să fi avut în plan să mă mut la țară prea curând. Dar cum rar îți ies lucrurile în viață așa cum le planifici, ci mai degrabă ți se întâmplă, am ajuns mutat la sat, cu grădină, cu animale, cu tot ce am visat și mai ales ce nu am visat că voi avea vreodată: porci, oi, capre, vaci, găini, rațe, gâște, curci, you name it!
Am crescut de toate, am renunțat la unele, am rămas cu altele. Pe lângă satisfacția de a-ți produce singur hrana (nimic nu se compară cu brânza obținută de la laptele pe care îl ai de la văcuța ta sau ouăle proaspete de la păsările tale), am învățat și dedesubturile acestui meșteșug de a „făuri hrana” – spusele unui mare berbec politic.
Deși introducerea acestui articol nu reușește să exprime, vreau să împărtășes despre modul în care ne păcălim și în același timp suntem păcăliți atunci când cumpărăm alimente.
Sunt 4 metode de a-ți procura hrana:
1. Cumperi de la super-market
2. Cumperi de la piață
3. Cumperi de la țărani de acasă
4. Îți produci singur hrana
Am învățat trecând prin toate etapele că abia ultima variantă dintre cele 4 este cea care mai poate prezenta încredere în zilele noastre, cu o condiție: să o faci cum trebuie!
Să le luăm pe rând:
1. Cumperi de la super-market
Nu ar fi multe de spus aici, este cunoscut faptul că pe tot globul sunt doar câțiva producători de alimente (la scară largă) care dețin aproape toate brand-urile de „mâncare”. Supermarket-ul este casa lor, însă are și două avantaje acest tip de magazin:
- Prețuri bune: poți găsi produse accesibile pentru orice buget.
- Control parțial al calității: produsele sunt cât de cât verificate din punct de vedere al trasabilității și al dozajului de pesticide/ insecticide/ „cancericide”.
Șansele de a te îmbolnăvi grav pe termen scurt sau mediu după ce consumi alimente din supermarket sunt destul de mici, iar acest atribut trebuie să i-l oferim Cezarului.
2. Cumperi de la piață
Poate tinzi să crezi că alimentele din piață sunt mai „naturale”, sunt mai adevărate sau cum îmi place să spun – sunt mai „sincere”. Nu, nu. Din păcate nu. De ce?
Piețele in zilele noastre nu mai au la baza conceptul de altă-dată: oameni veniți de prin împrejurimile orașului care vând produsele lor pe care le au în surplus. În general regăsim în piețe comercianți (intermediari) care vând o marfă proastă, produsă prost, vândută…
Unii dintre ei sunt mai subtili și își pun ca vânzatori o bătrânică sau un bătrânel pentru a te înduioșa și a-ți oferi încrederea că tu cumperi de la „țărani”. Șansele ca ceea ce cumperi să fie produs în solarii în care îngrășămintele și pesticidele au fost mai utilizate decât apa sunt foarte mari.
Legumele și fructele din piață nu sunt controlate sau controlabile de către autorități, producătorii fac ce vor, intermediarii ce se pricep, iar clientul face ce poate: cumpără orice, doar să pună ceva pe masă.
Tot în piețe regăsim o altă categorie de comercianți, și mai talentați: bătrânici care au puțină marfă pe tarabă și ai tinde să crezi că este produsă de ele. Dacă mergi suficient de des încât să le memorezi fețele, ai ocazia să le zărești în supermarket la raftul cu fructe/ legume cumpărând produsele aflate la promoție, pe care le vând apoi pe tarabă la prețul pieței (evident, mai mare). Tu ești mulțumit, ieși cu sacoșele doldora din piață. Mulțumit, dar păcălit.
Este aproape o regulă, am vazut-o în toate piețele în care am călcat: marfă scumpă (pentru ce oferă) de proveniență îndoielnică și oameni care te mint. Cum recunoști intermediarii mă întrebi? Nu? Ar trebui să întrebi. Au orice: de la varză la castraveți, la ceapă, la ardei, de toate. Se termină un sac, apare altul, la ei nu este problemă de stoc, chiar dacă nu este sezonul acelui fruct sau acelei legume. Ei au, pe principiul: mult și prost, dar scump.
Sfaturi practice:
- Caută tarabele mai goale, cu produse care nu strălucesc a chimicale.
- Evită vânzătorii care au orice, indiferent de sezon.
Știu că e rarisim să mai găsim așa ceva, dar sigur nu este imposibil.
Orice vânzător va căuta să scape mai întâi de marfa care are cel mai mare risc de alterare. De exemplu vrei să cumperi lapte, fii sigur că cel mai vechi lapte pe care îl are comerciantul o să îl dea mai întâi. Sau ouă, doar nu o să vândă prima dată ce are mai proaspăt, ca apoi să riște să meargă cu marfa ceva mai veche (chiar dacă nu alterată) înapoi acasă pentru a încerca să o vândă peste alte câteva zile. Nu ar fi rentabil economic. Chiar dacă găsești „piețarul” ideal, care are produse de calitate, tot rămâne această barieră în calea mâncării proaspete, hrănitoare.
3. Cumperi de la țărani de acasă
Un pas mai aproape de alimentele organice este să cumpărăm de la țăran de acasă. Nimic mai odios decât să circuli cu mașina pe rute care unesc destinații turistice ale țării și să te ferești de șoferi care se aruncă pe stânga și pe dreapta într-un mod în care i-ar face invidioși pe piloții japonezi din a doua conflagrație mondială. Oamenii opresc buluc la tarabele improvizate din fața caselor altor oameni pentru a cumpară „de la om de acasă”.
Personal am observat o regulă a producției alimentare: dacă este pentru vânzare, marfa trebuie să fie în cantități cât mai mari, cât mai ieftină și vândută cât de scump se poate. Principiile economiei de piață nu au trecut pe langă țăranul român, ba chiar s-au aciuat în bătătura lui. Renumitul usturoi de Copălău, cartofii de la Suceava, varza de Buzău, vinul în general, țuica, porcul, găina, mielul, piatra seacă – este aproape imposibil ca vreunul din aceste produse să fie „sincere”.
Voi deschide o mare acoladă pentru a explica acest „sincer”. Spuneam că îngrijesc și produc de toate: animale, fructe, legume, vin, țuică. Sunt crescut la țară, însă de acasă am deprins doar pasiunea pentru animale și a fost suficient pentru a începe o micro-fermă pentru plăcerea (și sănătatea) mea.
Am început cu ce mi-a fost familiar: găinile – am făcut rost de ouă de la găini crescute libere la o stână, am cumpărat un incubator și m-am apucat de treabă. Partea importantă pentru mine a fost că găinile respective nu au fost crescute intensiv (furaje concentrate), ci au fost eclozate din ouă clocite de cloșcă din generație în generație, adică nu au avut contact cu modul în care țăranii își îngrijesc acum animalele.
Fiind în acest mediu de țară, în care fiecare are pe lângă casă un cățel, un purcel, ba o vacă, ba un miel, am intrat la unii și alții în gospodării și am schimbat impresii și experiențe privind mâncarea sănătoasă. Nu înțeleg în ce condiții s-a produs această îndoctrinare, însă am întâlnit extrem de puțini țărani care nu folosesc furaje concentrate în creșterea animalelor sau insecticide/ vermicide/ fungicide/ îngrășăminte în exces pentru pomi și grădină.
Ai să-i vezi pe aproape toți care cântă fals aceeași melodie: eu nu cumpăr carne de la supermarket-ul cutare, mie nu-mi trebuie carnea lor injectată, eu mănânc natural, bio, de la mine din curte. Dacă le mai ții și isonul, imediat încep aprecierile vis-a-vis de Uniunea Europeană, cum au stricat ei mâncarea, ne vând gunoi, carne congelată de acum 50 de ani, fructe si legume injectate și colorate, ok, ok…
Poți să le dai dreptate într-o anumită proporție, și chiar ar fi bine să o faci, altfel „te-au spălat ăștia de la corporație pe creier”. Îmi stă în gât apoi să nu-i întreb: tu de ce dai furaje concentrate la animale, de ce toată vara ești în grădină cu vermorelul (ăla cu care se stropesc plantele). Vine prima tentativă de explicație pe care am înghițit-o de multe ori: „Eee, dar cum adică? Păi cum să nu le dai un pic de concentrat? Primele două săptămâni, până îi pui un pic pe picioare!”. Am auzit replica asta de atâtea ori, că mi se face greață când o scriu. Măcar de-ar fi făcut așa cum predică. „Două săptămâni/ luni, apoi le scazi treptat doza până ajungi să nu le mai dai deloc”.
Sfatul ăsta l-am primit de zeci și zeci de ori. Bineînțeles că niciodată nu l-am urmat. Am ajuns după încă un timp să aflu tot de la unii dintre ei (s-au dat de gol într-un fel) că defapt „trebuie să le dai (furaje concentrate) mai mult timp, ca să crescă mare, să ai carne pe el (despre orice el ar fi vorba)”. Am rămas șocat ca la alegeri când am realizat că nici în curțile lor țăranii nu își mai produc hrana pentru ei și familiile lor într-un mod cât mai „sincer”.
Primo: Țăranul modern și creșterea animalelor
Exemple am zeci – chiar dacă vorbim despre păsări, purcei, miei, iepuri, și altele care îmi scapă acum, țăranul din zilele noastre are în ADN informația că fără furaje concentrate nu poți crește animale.
Dacă s-ar utiliza corect și s-ar respecta dozajele ar fi un lucru, însă țăranul le folosește intensiv, după ureche, iar apoi se bate cu pumnii în piept că el mănâncă sănătos și vinde produse naturale, așa cum erau cândva, „nuuu prostii din supermarket, domnu’ ”. „E crescut de mine, cu mâncare ca lumea, fără prostii.
O fi așa, dar compar cu ce am eu în curte: găinile lor cresc în 5-6 luni cât cresc ale mele într-un an sau poate mai bine de un an. La fel la porci, la fel la iepuri, la fel la toate.
Exemplu concret: la păsări, conform ourworldindata.org (ONG care colaborează cu cercetători de la Universitatea Oxford), greutatea medie a păsărilor măsurată la 56 de zile de viață a crescut de 4 ori comparativ cu anul 1957.
Cu alte cuvinte, în medie, un pui oarecare în a 56-a zi de viață avea 905 grame în anul 1957. În anul 1978 media deja crescuse la 1808 grame (dublu). În anul 2005, aceeași specie de pui, în a 56-a zi de viață avea 4202 grame. În nici două luni un pui poate ajunge la peste 4 kilograme. Raportul se regăsește aici: https://ourworldindata.org/adopting-slower-growing-breeds-of-chicken-would-reduce-animal-suffering-significantly
Evident că asta nu se întâmplă în curțile țăranilor noștri, nu ajunge găina la 4 kilograme în două luni. Dar mentalitatea este exact asta: greutate cât mai mare într-un timp cât mai scurt.
Intrați de curiozitate pe grupurile de crescători de animale, să vedeți poze și mândrie, grame și calendare. Primăvara este campionat de cântărit puii, acuzații, contradicții, gramul nu e gram, se împarte dreptatea și se umplu frigiderele cu carne (bio, ești nebun?).
Secondo: Țăranul modern în pomicultură
Pomii sunt stropiți din toamnă până iar în toamnă cu tot felul de substanțe cumpărate după ureche: chiar dacă cel de la fitofarmacie (într-un caz bun, de șansă și noroc) îi recomandă poate chiar ceea ce trebuie, în dozajul care trebuie, țăranul nostru știe mai bine. Fiindcă ori a lucrat el, ori au lucrat părinții lui pe vremea răposatului la „pomicola” și știe că trebuie să îmbăieze pomii și fructele tot anul în soluții care mai de care.
În funcție de cultură (și incultură) poți face 6, 12 sau 8 pe orizontală stropiri pe an. Mai ai atacuri extra de insecte sau fungi? Bagă, tată, doar vrei să ai ce vinde la vară, ce pui pe tarabă în fața porții? „Naturale, de la mine din grădină, nu aduse din Spania sau America de Sud”.
Vin cu mesaje de genul: „cumpără de la producători locali”, „susține producția românească”, „produse ca altă dată” – în mare parte o vrăjeală scumpă pe care o plătim cu bani, dar mai ales cu sănătatea noastră. Lor chiar li se pare în regulă modul în care produc alimentele, de aceea și vorbesc cu atâta convingere că la ei totul e natural, de țară.
Pentru că excepțiile întăresc regulile: am dat și de un exemplar care a recunoscut că el nu consumă mere din livada sa – dar le vinde cu mare succes.
Terzo: Țăranul modern în grădină
Îngrășămintele sunt aruncate în neștire în grădini (preferabil când vecinii nu fac și ei treabă tot în grădină), iar insecticidele se aruncă pentru cel mai mic atac de gânganie. De exemplu, la cartof: nu mai stă țăranul să adune cu o matură mică gândacii de Colorado și să distrugă manual ouăle lor de pe frunze (așa cum făceam acasă la părinți, așa cum bunicii, vecinii noștri făceau). Prășit manual? Smuls buruienile cu mâna? Unii într-adevăr mai pun mâna pe sapă, dar sunt destui care apelează la ierbicide.
Atât de comună este practica asta, încât nici nu se deranjează să se informeze cum se aplică substanțele. Ei doar „știu” că așa se face, că atâta se pune, și sunt foarte dezamăgiți că nu mai e ce-a fost odată, că nu se mai face în grădină nimic, că vremea asta dată peste cap te încurcă – parțial adevărat, dar uită că au folosit insecticide și ierbicide în perioada de înflorire a plantelor, că în felul acesta au ars florile, au alungat sau omorât albinele care ar fi trebuit să polenizeze.
Conceptul de grădină nu se încadrează în activitatea celor care fac producție intensivă cu scopul vânzării ei, ci solariile sunt mai degrabă preferate. Ei oricum caută mereu să forțeze lucrurile, iar într-o anumită măsură este de înțeles. Vor să iasă în piață printre primii cu marfa respectivă – ca de exemplu la roșii, la cireșe, castraveți, etc. – primii care vând se bucură de prețul cel mai bun, iar după ce toată lumea are marfa respectivă, prețul scade. Vor să aibă stoc de produse pe o perioadă cât mai mare – adică trebuie să producă cât mai mult, pe o perioadă de timp cât mai mare.
Țăranii care măcar pentru consumul propriu au grijă de ceea ce consumă sunt o raritate, o specie aproape dispărută, niște sateliți pe o orbită marginală care oricum nu prea vând din marfa lor. Marea majoritate doar are impresia și propagă vehement că produce și consumă „natural”, „curat”, fără nimic”.
În fine: Țăranul modern și producția alcoolului
Am ajuns să descos și în acest domeniu o realitate pe care parcă n-aș fi vrut să o știu. Pe lângă stropirile excesive de care am discutat, în livezi, în vii, cel puțin când vine vorba de țuică lucrurile stau fix așa: zahăr. Zahăr. „N-ai pus zahăr? N-o să-ți iasă nimic, arzi lemnele degeaba. Bagă zahăr. Îl faci pentru tine? Ei, păi atunci… dar măcar un 5 kg zahăr la 200 de borhot”. Schemele de a face și preface sunt ca înjurăturile într-o limbă străină: le afli prima dată. În cazul vinului povestea poate conține urme de apă, pastile sau prafuri, pe lângă zahăr, evident.
Probabil inspirat fiind de pilda din biblie, țăranul român are el matematica lui, unde tabla înmulțirii este prima lecție, obligatorie. Am pățit să leșin la propriu după o jumătate de pahar de vin „făcut la Cotnari, de un om care lucrează la cramă și are via lui acasă, face după metoda de la combinat”, care culmea, mi-a fost și recomandat. Mă întreb dacă vinul respectiv era băut și de vânzător, cu familia de sărbători eventual. Ajung musafirii fresh, iar în 10 minute le stingi becul și-i pupi pe frunte.
- Îți produci singur hrana
Toate celelalte variante fiind testate, am ajuns să îmi produc ceea ce consum. Este o reală satisfacție, împachetată în stresul de a face lucrurile cât de cât la timp, totul printre alte treburi, ca doar nu poți fi (cel puțin eu) țăran full-time. Să ne înțelegem, cerealele cu care hrănesc animalele (încă) provin din câmp, tot terfelite cu substanțe, dar cel puțin nu contribui și eu cu alte prostii în alimentația animalelor mele. Cât despre livadă și grădină, aici chiar e totul „sincer”.
Să merg la supermarket din când în când doar pentru produse de îngrijire personală și eventual pofte de moment, este pentru mine o victorie. Nu cumpăr carne, nu cumpăr fructe, nu cumpăr legume. Consumul este asigurat de ceea ce avem în sezon și ceea ce putem pune la păstrare pentru iarnă.
Alimentele cumpărate în altă perioadă decât cea în care ele se coc în arealul nostru geografic sunt categoric „false”. Sunt atâtea istorisiri a celor ce au lucrat în afara țării în agricultură despre cum seara injectau roșiile verzi, iar a doua zi le culegeau „coapte”. Sau fermieri care vând legume/ fructe cu certificare ecologică (bio), însă în realitate doar o mică parte din producția lor era într-adevăr ecologică (pe care o și trimit la testări). Este o practică des întâlnită, atât la noi, cât și la alții mai cu pretenții din afara granițelor noastre.
Am auzit, dar mai ales am văzut, atâtea cazuri încât cel mai simplu pentru mine este să fiu din start sceptic (da, nu e cea mai „zen” abordare) atunci când vine vorba de alimente produse în scopul comercializării. Nu de alta, dar chiar m-am săturat să fiu păcălit în marea majoritate a situațiilor.
Da, este greu! Te simți pierdut, copleșit, epuizat, chiar ai vrea uneori să petreci altfel timpul, să vezi un film, să te odihnești… dar trebuie să uzi grădina, să faci provizii de apă, să îngrijești animalele, probleme, veterinari, fătări, oboseală, dezamăgiri. Bonus: cel mai probabil cei apropiați te vor sfătui (chiar pentru că țin la tine) să lași joaca asta, că nu e de tine.
Dar dacă tot ai avut răbdare să citești până aici și te interesează ce bagi în gură (vezi și ce scoți pe ea la secțiunea comentarii), reține ideea principală: nu te încrede în oricine îți vinde mâncare: este unul dintre cele mai mincinoase domenii.
Poate e confortabil să te lași copleșit de gândul că oricum totul e fake, că oricum mai bei o bere sau poate fumezi și ce mai contează niște plastic ambalat în plastic. Contează! Unii spun că poate mai mult decât alte vicii.
